Viralul spectaculos care a cucerit internetul a pornit de la un tablou banal
Internetul are nenumărate meme, iar fiecare săptămână pare să vină cu cel puțin una nouă. De data asta, e vorba despre o memă mai înceată, care este accesibilă doar acelora mai talentați dintre noi.
Noua memă a pornit de la utilizatorul de Reddit Gaddafo, care a postat pe platformă o fotografie cu mama lui, Cindi Decker. În ea, femeia zâmbește cu timiditate în timp ce ține un tablou cu o lebădă. „Mama mea a pictat asta și a zis că nimănui nu îi va plăcea”, a scris acesta. „Este a doua ei pictură”.
My mom painted this and said no one would like it. It’s her 2nd painting. from r/pics
Fotografia a strâns peste 75.000 de voturi pozitive, dar mema a prins avânt abia atunci când artistul suedez Kristoffer Zetterstrand a pictat poza de mai sus și a postat o poză cu el ținând pictura în brațe pe Reddit. A făcut asta pentru că observase un trend al mamelor care își arată picturile pe Reddit și is-a părut fermecător, după cum a spus artistul pentru BBC.
Pictura lui Zetterstrand a strâns peste 120.000 de voturi pozitive. Mai apoi, un alt utilizator Reddit, lilyofthenight, a făcut o pictură cu poza de mai sus. La rândul său, s-a pozat cu pictura în brațe. Între timp, au apărut din ce în ce mai multe meme din gama paintception. „Ultima oară când am numărat erau peste 40 de picturi”, a zis Zetterstrand. „Tot devin din ce în ce mai mic”.
Există deja un loc unde poți urmări evoluția picturilor, sub forma unui arbore genealogic. Poți să te uiți aici.
Din moment ce toate memele pe care le știm vin și pleacă cu o rapiditate uluitoare, ideea unei meme care necesită timp pentru a fi distribuită mai departe este reconfortantă. În plus, este o plăcere să vezi atâtea stiluri diferite de artă și oameni care își împărtășesc talentul cu cei din jur.